să cred în nişte calităţi demodate, ca bunul simţ, cei şapte ani de-acasă, iubirea şi cea creştinească de aproape şi cea unică, dintre doi oameni simpatici, deschişi şi frumoşi.
Deşi în fiecare zi primesc dovezi cu duiumul că lumea din jurul meu a luat-o razna de tot şi că oamenii în general şi-au disociat viaţa într-atâtea felii şi feliuţe că nici ei nu mai ştiu şi nici nu mai vor să ştie pentru ce trăiesc. Asta e starea de euglenă sau de parameci. La asta ne-a dus “progresul”?
Eu cred. Din tot sufletul. In iubire. In căsătorie. In “pentru totdeauna”. In prietenie. In grijă.
Comments on: "Mă încăpăţânez" (2)
Si noi credem!
Sa stii ca mai sunt omuleti crezatori, da’ cred ca se ascund bine pentru ca si-or fi luat ceva trante la vietile lor…