ce să fac?!

Astăzi am avut un început de săptămână prost. Am fost excesiv de tristă şi de bâzâită. Mă învârtesc de 4 ani într-un cerc decizional confuz şi anume: ce să facă un norişor cu viaţa ei?

Păi, hai să vedem… ce îi place? Îi plac oamenii. Buuun! Mai departe. Ar vrea să lucreze cu oamenii. Nu ca să îi modeleze ca pe plastilină, ci, mai degrabă, ca să îi ajute. Buuun! Îi plac copiii. i-ar plăcea să lucreze cu copiii. Aşa că norişorul ista, care a terminat o facultate (aşa îi zic unii, alţii îi zic uzină de spălat creierele) din care nu are cum să facă întrajutorare, e pusă în faţa unei decizii grele: e oare permis să te răzgândeşti? să o iei pe un cu totul alt drum? în altă direcţie.. pur şi simplu de la capăt, ca la 20 de ani? Fără să te gândeşti că eşti dezamăgit de tine, de alegerea pe care ai luat-o atunci. Să te înhami la încă cel puţin 3 ani de tocit coate şi nervi?

Da, poţi face asta dacă eşti purtat mereu înainte de dorinţa de a schimba ceva în viaţa ta, de a face ceva cu toate capacităţile pe care le ai şi care se irosesc prin nefolosire.

N-aş vrea să îmi fie teamă să nu mă mai răzgândesc, pentru că am ajuns la un soi de disperare cu mine şi îmi vine să mă bat pentru inerţia în care vieţuiesc.

Azi m-am întrebat din nou, fără răspuns: oare o să fiu vreodată împăcată cu alegerile pe care le fac?