N-am somn. O fi de la cafiaua de la Starbucks. Am venit spre casă cântând – mi-a plăcut să mă plimb pe străzi, ascultând muzica într-o ureche şi greierii în cealaltă. la un moment dat un cotor de măr a trecut razant pe lângă capul meu, ca să se rostogolească pe caldarâm. din instinct m-am uitat în sus, toate luminile stinse. Mă întreb cei care mai erau treji la 2 (ora locală) or fi ţinuţi de căldură, recenta eclipsă de soare, insomnii din cauza şefilor sau vreun eveniment fericit? Eu de ce sunt ţinută trează?
“Numai dragostea şi prietenia anulează solitudinea zilelor noastre. Fericirea nu este dreptul fiecăruia, ci o luptă dusă clipă de clipă şi cred că, atunci când ni se înfăţişează, trebuie să ştim să o trăim.” Orson Welles
Hai, somn uşor, norişor! O să mă învelesc cu cerul plin de stele şi sigur visez frumos.
căutam ceva inteligent de scris aici, lângă melodia asta şi am dat peste mesaje..din altă viaţă a mea. nu m-am putut abţine să nu le citesc. pe atunci, el ar fi făcut orice să mă aibă lângă el, să îi zâmbesc, era fascinat de fiecare gest al meu, de fiecare mimică. un an mai târziu s-a dezlănţuit iadul. şi acum, că am ieşit, mă întreb oare ce îi împinge pe oameni să rănească sufletele cele mai apropiate lor?
Nu ştiu ce am,
Că nu dorm când dorm
Nu ştiu ce am,
Că nu sunt treaz,
Când stau de veghe.
Nu ştiu ce am,
Că nu ajung nicaieri,
Când merg.
Nu ştiu ce am,
Că stând pe loc
Sunt, hăt , departe.
Doamne, din ce fel de humă
M-ai luat în palmele tale calde
Şi cu ce fel de salivă
Ai amestecat şi-ai frământat huma-mi?
De nu ştiu ce am
Că exist,
Nu ştiu ce am
Că nu mai am nimic,
Decât pe tine.
Amado mio, love me forever and let forever begin tonight!
Am făcut baie într-o mare caldă şi primitoare pe Bolero-ul lui Ravel, Pink Martini, noaptea însoţită de fulgere şi ziua printre rândunele.
Am primit în dar o buburuză de-adevăratelea, care nu se mai dădea dusă de pe degetul meu.
Am mâncat îngheţată cât pentru 3 vieţi (cam 5 pe zi a fost limita).
Şi simt că s-a petrecut ceva în mine, parcă lucrurile frumoase ca astea mi se întâmplă în ultima vreme în week-end, în cealaltă viaţă a mea.
2 zile care te apropie de cele cu care împarţi cortul neîncăpător, îngheţata, papanaşii, buburuzele, ploaia şi grija şi care, poate, te îndepărtează de alţii.. DoiCe spunea azi, după ce s-a întors din Ceahlău, că parcă a trecut un an de când a plecat. Poate are dreptate.
M-am întors obosită, dar fericită. Regăsisem ceva şi simţeam că venisem în sfârşit de atât de departe! Mai făcusem un pas în procesul ăsta greu şi sinuos de recuperare a mea pentru mine. Am descoperit 2 oraşe, care m-au primit şi omenit cu ce aveau ele mai frumos – unul cu străduţe înguste şi case cu curţi ascunse vederii şi cu o ploaieeee biblică, celălalt cu o îngheţată la dozator genială, copaci numai buni de îmbrăţişat şi porumbei.
Dar cea mai importantă a fost liniştea care se aşezase în mine ca o perdea, prin care pătrundeau toate câte le simţeam şi căldura unor oameni. Am mai prins nădejde.
Acum mă pregătesc să plec iar. Abia aştept să casc gura la stele şi să citesc pe plajă!
Deberían encerrarnos en la felicidad, y después, esconder la llave.
Atunci când schimbi un ou pe un ou, primeşti mereu un ou. Când schimbi o idee pe o altă idee, obţii două idei. Iar atunci când schimbi energie cu o altă energie, creezi iubire.
But I, being poor, have only my dreams. I've spread my dreams under your feet, so tread softly, because you tread on my dreams.
Nu poţi vedea bine decât cu inima. Esenţialul e invizibil pentru ochi.
