o buclă, un vârtej de vată de zahăr

Astăzi mi s-a făcut dor de mare. un dor năprasnic, de îmi venea să sar în tren, fără să ascult de o altă parte a mea, care e întotdeauna la vedere şi care a câştigat în final..îmi spunea că o să muncesc şi sâmbătă şi duminică şi nu am efectiv când să şi să. deci sunt tot aici şi simt că mă prăfuiesc încet încet.

Am primit ieri o carte pentru citit, un gest exagerat de frumos, pentru că atunci când abia aştepţi să îţi iei o cărticică, vrei să o devorezi tu primul. pe când DoiCe s-a gândit să mi-o dea întâi mie. a vrut să îmi fie de folos în căutarea mea perpetuă. şi am rămas foarte mirată şi mişcată că s-a gândit la mine şi că observă nişte mici lucruri, care mi se păreau destul de invizibile pentru marea majoritate.

Uneori mi se pare totul atât de inutil. atunci îmi vine să mă aşez pe bordură şi să zic stop joc! piua! dar..nu pot. roata asta nu se învârteşte dacă nu mă mişc eu.

vreau să îmi trag sufletul în Vamă. măcar un week-end pe lună..

poate mai scriu ceva mâine, că acum mă pun pe citit şi pe visat.