haihui pe Calea Victoriei

ei, uite asta numesc eu o zi minunata. pleci de la serviciu (un loc minunat, cu muuulte arome si care iti da un sentiment cald) si o iei in jos pe Calea Victoriei, agale. privesti. oamenii care trec, expresiile lor, luceafarul (e singurul care se vede in Bucuresti..ce dor imi e de cerul de la mare). multi trec grabiti, gesticuland, vorbind tare. ajungi la o biserica si stupoare, desi e joi, e o nunta. o limuzina imensa e trasa la scara, tocmai ies mirii, la ora…hmm.. 10 seara. in fine, nu judecam. trecem mai departe. casa de piatra! traversezi pe partea cu muzeul de arte si treci pe langa doi indragostiti care rad si se saruta, cu expresia aia unica ce inseamna ca toata lumea e a lor. si asa si e! te uiti inspre Ateneu (nu stiu de ce de cate ori merg pe acolo, imi vine sa ma inchin) si vezi un fulg, care zboara si te gandesti la R, inevitabil. oare sunt fulgi si in Grecia? acum observi ceasul de la BCU, numai ca e inainte cu 3 minute. treci pe langa doi jandarmi, care se plimba si ei si discuta (nu auzi ce spun, ca tu asculti muzica). ajungi la Kretulescu, treci pe langa biserica, ai vrea, ca intotdeauna, sa o atingi, nu stiu de ce, sa simti zgrunturii caramizilor, sa simti cum ii curge prin vene ceva..de nedescris. in parc sunt ocupate toate bancile. treci mai departe, ajungi la Cismi. nimic rau nu ti se poate intampla in parcul asta. e ceva magic. acolo ti s-au intamplat toate lucrurile bune si, daca ar fi sa pleci, de Cismi ti-ar fi cel mai dor. treci pe aleile pe care alta data, acum un an, zburai cu rolele. cu R. ajungi in statia de autobuz, in care te desparteai de R (evident) si dupa ce pleca o sunai pe mama si vorbeai cu ea pana ajungeai acasa. astepti. mai trece un fulg pe langa tine. e al treilea pe ziua de azi. si daca tot vine vorba de numarat, azi ai vazut 5 gravide. si, ca de obicei, iti vine sa te duci la ele si sa le mangai pe burtica (hihi). mai bine ca nu auzi ce se vorbeste in jur, numai muzica din casti. vine troleul. cand urca dealul la Academie incepe sa cante uvertura din Wilhem Tell (aia cu tararatararatararatata.. pe care calareste Puric). apoi iti mai pompeaza niste serotonina Yann Tiersen, La valse d’Amelie. aproape de statie, in autobuzul de langa, e Javier Bardem cu un copil blond in brate (da, stiu, cum sa aiba Javier Bardem copil blond? mai ales ca era si cu sotia, tot bruneta si ea!). sau, in fine, un barbat care seamana din profil cu el. slava Domnului Javier nu e insurat, deci mai am sanse! si atunci incepe Concertul de la Koln, al lui Keith Jarrett.  mergi incet spre casa, parca de teama sa nu se destrame vraja. asta da zi minunata!