prima clona umana

Am descoperit cu stupoare ca a fost creata prima clona umana!!! un cercetator de la clinica Stemagen, a vrut sa descopere o noua metoda de a folosi celulele stem si, astfel, i s-au extras celule din piele, apoi acestea au fost injectate intr-un ovul si, iata, a rezultat un embrion viabil. se pare ca respectivul cercetator nu doreste sa isi creasca propria clona si declara ca a facut asta numai din dorinta de a dezvolta celule stem pentru scopuri teraupeutice.

bine, bine, si totusi, e foarte posibil ca el, sau altcineva daca e asa simplu, sa aiba deja o clona. oare acesti oameni nu isi dau seama de gravitatea faptelor lor? aici nu e vorba numai de a ne juca sau nu de-a Dumnezeu! e vorba si de faptul ca acel “lucru”, pt ca om nu este are exact aceeasi speranta de viata ca si tine si corpul lui e deja afectat de toate bolile pe care le ai tu!!! si tu ce esti pt el? tata? mama? frate? sau el ce e pt tine? un animal de companie? nici macar copilul tau nu e atat de legat de tine! clona va avea exact aceleasi sentimente si trairi ca si destinatarul, pentru ca nu e rezultatul a doi oameni, ci e facut dintr-unul singur. nu e un om si nici macar un individ viabil. prin clonare nu faci decat sa chinuiesti “ceva”. oare nu am invatat ca daca intervenim in mecanismele creatiei stricam si echilibrul deja precar al acestei lumi?

în ce cred

Nu cred în vieţi anterioare şi mi-e din ce în ce mai greu să cred în mitul androginului. Însă, sunt foarte convinsă că Dumnezeu ne-a făcut monogami. Au fost un singur Adam şi o singură Evă. Bine, veţi spune că numai la început. Da, e adevărat, însă dragostea are un fel al ei de a-şi clădi propriul univers, propria lume, refăcând o cosmogonie în miniatură, chiar creând un limbaj intim. Întotdeauna iubirea te separă de restul lumii şi prin ea construieşti o lume pentru doi. Deci, într-un fel, toţi refacem “începutul”, pentru că doi sunt suficienţi şi necesari, pe când trei sunt prea mult. Am mai auzit poveşti prin care o a treia femeie îl făcea pe bărbatul respectiv să o iubească mai mult pe soţia lui. Cred că aici e o lipsă destul de gravă. Dacă iubeşti, dacă eşti “capabil” de a simţi, nu-ţi trebuie nimic din exterior ca să-ţi întregească sentimentele şi e destul de periculos să laşi pe cineva să spargă intimitatea creată între tine şi celălalt. Prin asta nu te murdăreşti numai tu, dar îl pui şi pe celălalt în situaţia de a fi legat de o persoană străină fără să fi vrut asta. Căci, ce femeie va dori să fie comparată şi prin asta umilită, redusă la nivelul de “orice femeie”?