Prietenii ma stiu ca intru in vorba cu oamenii necunoscuti. si nici astazi nu m-am dezis de acest obicei. asteptam cuminte si cu castile in urechi autobuzul, cand o batranica alerga de mama focului ca sa prinda un troleu. soferul, dezinteresat, a inchis usile si batranica nu s-a putut urca. eu, ca sa o consolez, i-am spus sa nu se supere, ca era oricum plin si vine repede altul. si, bineinteles, ea a inceput sa imi povesteasca. unde munceste, cu ce se ocupa, de o prietena avocat, care are un copilas de 9 luni, cat a placut-o copilasul acelei doamne. o alta doamna, tot batranica, a povestit, biata, cum a patit intr-o zi, de a ajuns de la Vatra Luminoasa in Drumul Taberei in 3 ore jumatate.
mai tarziu am reusit performanta de a intra in libraria mea preferata si de a iesi fara nici o carte! deci, vedeti, nu sunt maniaca. desi.. mi-au cam plans ochii dupa jurnalul Monicai Lovinescu, la reducere. dar, uneori, mai trebuie sa facem si sacrificii.
pe drum spre casa am trecut pe langa o cladire cu turturi si am primit unul, pe care l-am adus acasa ca pe un trofeu. unul destul de efemer. s-a transformat la loc in materia lui originara. de multi ani nu am mai primit asa cadou! bineinteles ca mi-am facut o inghetata din el si astept zapada urmatoare ca sa vad daca are acelasi gust ca in copilarie. turturele era cam..fad, dar turturele de dar nu se cauta la..(?)
si cea mai mare bucurie: m-am plimbat cu cineva drag. si cum sa nu-mi fie drag cand se cocoata dupa turturi pentru mine? cine ar mai face asa ceva?
0 responses Până acum ↓
Nu exista comentarii... inca. Schimba acest lucru, completand formularul de mai jos.