In seara asta am vazut o poveste. despre un Om, care pentru ca era cumsecade si bun si rabdator, era considerat anapoda. si omul asta anapoda a facut multe sacrificii pentru ceilalti, care se autointitulau prieteni cu el, desi aceia se purtau ca niste mojici. dar prin sufletul lui bun si curat si nobil a ajutat la metamorfozarea unui alt suflet. pe care l-a scos din bezna ignorantei. ce poate fi mai inaltator pe lumea asta, decat sa ajuti pe cineva sa ajunga ceea ce ii e harazit? sa creasca, sa se desavarseasca.
acum cand recitesc imi dau seama cat de pueril suna tot ce am scris. nu gasesc alte cuvinte, pentru ca le-am lasat la teatru, in sala. am plecat fara.
si in rolul omului, care i-a venit ca o manusa – Dan Puric. care, ca de fiecare data, m-a facut sa plang.
