de ce nu vorbesc sau taciturneală

Replică imaginară. orice legătură cu persoane reale (sau nu) este pur întâmplătoare. m-am jucat numai de-a pielea altuia:

şi de ce aş vrea să povestesc? cine spune că te simţi mai bine şi mai liber dacă discuţi? când vine vorba de ea mă simt incapabil să scot o vorbuliţă, o exclamaţie măcar, o amărâtă de interjecţie! şi ce să spun? că s-a sfârşit? finito? până şi gândul ăsta îmi e străin. poate că prefer să tac pentru că, dacă spun ceva, atunci chiar înseamnă că s-a terminat totul. sau poate că despre lucrurile cu adevărat importante se vorbeşte mai bine în tăcere. sau nu vreau să împart cu voi amintirile mele cu ea, discuţiile, nici măcar cea finală, pentru că atâta timp cât le mai am, ea mai trăieşte în mine şi suntem într-un anume fel împreună. de ce să vreau să vi le spun? de ce vă doriţi amintiri care nu vă aparţin? eu nu vreau să o împart cu nimeni! hoţilor!